Ce este o fistulă perianală?

Ce este fistula perianală

Fistula perianală este un tunel anormal care unește două puncte ce, în mod normal, nu comunică: un capăt intern, situat în interiorul canalului anal (de obicei la nivelul unei glande anale), și un capăt extern, un mic orificiu pe pielea din jurul anusului. Prin acest traiect se scurge puroi sau lichid. Pentru că peretele traiectului este căptușit, fistula tinde să rămână deschisă și să se reinfecteze — motivul pentru care nu se închide de la sine.

Termenii „fistulă perianală”, „fistulă anală” și „fistulă-in-ano” descriu aceeași afecțiune. Este o problemă relativ frecventă, mai des întâlnită la bărbați, cu vârsta medie de diagnostic în jur de 40 de ani. Deși benignă, fistula este cronică și recidivantă dacă nu este tratată corect, de aceea înțelegerea ei ajută la o decizie informată. Pe parcurs veți găsi legături către ghiduri dedicate, precum cum se tratează fistula.

Cauze și factori de risc

În marea majoritate a cazurilor, fistula are originea într-un abces anal. Glandele mici din canalul anal se pot infecta și forma o colecție de puroi (abces); când aceasta se drenează — spontan sau chirurgical — uneori rămâne un traiect între glanda infectată și piele, iar acesta devine fistula. Practic, fistula este adesea „urma” lăsată de un abces care nu s-a vindecat complet. Mai rar, fistulele apar în contextul altor afecțiuni.

Tabelul rezumă cauzele și factorii de risc principali. Cunoașterea lor ajută la tratament și la prevenirea recidivei.

Simptome și cum o recunoști

Semnul cel mai caracteristic este o secreție de puroi sau lichid dintr-un mic orificiu lângă anus — uneori cu urme de sânge, adesea cu miros neplăcut. Secreția poate fi continuă sau intermitentă și murdărește lenjeria. Multe persoane observă și abcese recurente: zona se umflă, devine dureroasă și caldă, apoi se golește, după care ciclul reîncepe. Între episoade pot apărea disconfort, mâncărime și iritație a pielii.

Durerea este de obicei mai pronunțată când traiectul se blochează și se formează din nou o colecție. Spre deosebire de o fisură, unde domină durerea ascuțită la scaun, la fistulă secreția este simptomul-cheie. Pentru că o secreție sau o sângerare poate avea și alte cauze, evaluarea medicală este importantă; orice sângerare trebuie evaluată întotdeauna de un medic. Despre ce ajută între consultații citiți în ghidul ce ajută la tratarea fistulei.

Tipuri de fistule

Fistulele se clasifică în funcție de raportul traiectului cu mușchiul sfincterului, pentru că tocmai acest raport decide tehnica și riscurile. Simplificat, există fistule simple (joase, care traversează puțin din sfincter) și complexe (înalte, ramificate, recidivate sau asociate unei boli). Clasificarea detaliată (intersfincteriană, transsfincteriană, suprasfincteriană, extrasfincteriană) o stabilește medicul. Mai multe în ghidul despre tipurile de fistule anale.

Cum se pune diagnosticul

Diagnosticul începe cu un examen proctologic, în care medicul identifică orificiul extern, evaluează traiectul și caută capătul intern. Pentru fistulele complexe sau recidivate, se folosesc investigații imagistice — în special RMN pelvin, dar și ecografia endoanală — care arată cu precizie traseul prin sfincter și eventualele ramuri. O hartă corectă a fistulei înainte de operație este esențială, pentru că de ea depind atât alegerea tehnicii, cât și șansele de vindecare fără a afecta continența. Nu vă autodiagnosticați și nu puneți orice secreție pe seama unei fistule; lăsați medicul să confirme.

Tratamentul: aproape întotdeauna chirurgical

Pentru că fistula este întreținută de capătul intern, ea nu se vindecă cu creme sau antibiotice — acestea pot calma o infecție, dar nu desființează traiectul. Tratamentul definitiv este chirurgical, iar tehnica se alege în funcție de tip. La fistulele simple, fistulotomia (deschiderea traiectului) are rată mare de succes. La cele complexe, se preferă tehnici care protejează sfincterul: setonul (un fir care drenează și pregătește zona), LIFT, lamboul de avansare, dopul pentru fistulă, tratamentul cu laser sau metodele video-asistate.

Uneori tratamentul este etapizat: întâi un seton care drenează și liniștește inflamația, apoi procedura definitivă. O privire detaliată asupra opțiunilor găsiți în ghidurile despre cum se tratează fistula și ce este fistulectomia. Despre cât de complet se poate rezolva, vedeți fistula poate fi complet vindecată?.

Continența și recidiva

Două aspecte trebuie discutate cinstit. Primul este continența: pentru că traiectul trece adesea prin sfincter, orice tehnică ce secționează mușchi are un risc — de obicei mic — de tulburări de control, mai ales pentru gaze. De aceea, la fistulele înalte se aleg metode care protejează sfincterul. Al doilea este recidiva: fistula poate reapărea dacă nu se tratează complet capătul intern; cele complexe recidivează mai des, dar pot fi tratate din nou. Detalii în ghidul despre riscurile operației de fistulă. A nu trata fistula are însă propriile riscuri — abcese recurente și complicarea traiectului — descrise în ce se întâmplă dacă nu operezi.

După operație: vindecare și îngrijire

După intervenție, multe răni sunt lăsate deschise intenționat, ca să se închidă treptat de jos în sus și să prevină reformarea unui spațiu infectat. Vindecarea durează de la câteva săptămâni (fistulă simplă) la câteva luni (fistulă complexă). În această perioadă, îngrijirea zilnică — băi de șezut, igienă blândă, scaun moale și controale — decide ritmul vindecării. O secreție redusă din rană poate fi normală o vreme; febra, durerea care se agravează sau secreția abundentă cer contactarea medicului. Timpii detaliați sunt în ghidul cât durează vindecarea, iar costurile în cât costă tratamentul.

Întrebări frecvente

Acest material are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. În caz de febră, abces sau sângerare abundentă, adresați-vă imediat unui medic.